Urma mea

Mă tot gîndeam ce să povestesc despre Urma de aseară (Club B52). Nu prea mai sînt în stare să povestesc. Cel puţin nu azi. Urma şi ceea ce îmi transmite muzica ei au fost încă de la început ceva atît de personal, atît de mult numai al meu, încît e din ce în ce mai greu sa pun lucrurile astea în cuvinte.

Mă întreba cineva la un moment dat dacă nu m-am plictisit mergînd la concertele lor, ascultînd mereu aceleaşi piese. Îmi venea să rîd. Mi s-a părut şi inutil să explic în vreun fel. E ca şi cum i-ai întreba chiar pe cei din trupă dacă nu s-au plictisit cîntîndu-şi propria muzica...cu alte cuvinte simţind ceea ce simt...

Deci, ruuuuuuooooooccc! şi vreau Slide!!!