Duran Duran, Live la Bucureşti

de Mari Haberstoch

Din momentul în care am auzit că Duran Duran va veni la Bucureşti, am devenit nerăbdătoare să îmi cumpăr bilet şi apoi, evident, să mă bucur de concert. Nu am fost niciodată o fană înfocată a trupei, dar mi-au plăcut câteva concerte live pe care le văzusem la VH1 şi, de altfel, am considerat că era un eveniment muzical destul de important. Liviu (soţul meu) si Taliduţ (o prietenă tare dragă) au fost părtaşii mei la un concert care mi-a rămas întipărit în suflet. Din păcate, motive obiective au făcut ca din sală să lipsească o altă prietenă tare dragă şi ea, Mary (gazda articolului meu umil)...Poate că vom avea şansa în viitor să ne bucuram împreună de un alt concert Duran Duran...
Deşi ştiam dinainte că urma să fie un concert de promovare a ultimului album, am avut surpriza să reascult (live de data asta!) o mare parte din piesele care le-au adus celebritatea: "Notorious", "Come Undone", "Ordinary World", "Rio", "Hungry like the wolf"... Cu toate că a lipsit un membru important al trupei, cred că a fost un concert cu adevărat reuşit, am plecat cu sufletul zâmbitor de acolo şi cu dorinţa imensă de a-i revedea... Când au apărut pe scenă (lumea era deja nerăbdătoare), sala s-a ridicat entuziasmată în picioare, nimeni nu mai putea să rămână ţintuit pe scaun. Am dansat tot timpul şi eram foarte încântată că Taliduţei îi străluceau ochii de bucurie, ea chiar nu era o mare admiratoare a trupei...Liviu, cu o mare ureche şi experienţă muzicală, l-a apreciat in mod deosebit pe basist...Ce mi s-a părut ciudat a fost că o piesă tare frumoasă, "Come Undone", nu a fost cântată la capacitatea ei maximă, mi s-a parut chiar mai scurtă decat variantele de concert pe care le ştiam. Şi nu au "exploatat'' (dacă pot spune aşa) talentul vocalistei care îi însoţea... Mă rog, poate că a fost o impresie, dar se pare că şi Liviu a simţit acelaşi lucru... Dar concertul a fost chiar frumos şi "well performed", nici nu mi-am dat seama când s-a terminat. Ştiţi, eu trăiesc o anumită senzaţie la fiecare concert (mai ales la trupele internaţionale), o senzaţie de frustrare că se termină prea repede... Negreşit că nu sunt singura, dar tot mi se pare nedrept, ar trebui sa fie mai lungi...
Acestea sunt doar câteva impresii personale. E greu să transpui în cuvinte emoţii, să redai stări pe care le încerci acolo, în inima concertului. Dar poate am reuşit măcar un milimetru să vă conving de fericirea mea...