Poezie

De dimineata nu ştiu cum am nimerit din nou pe un post TV unde cînta o puştoaică ce avea un „look” cu mult înaintea vîrstei ei. Habar n-am cine-i făcuse piesa respectivă, că nu pot să spun „compusese”, dar refrenul zicea cam aşa: „ Eu sînt eu/Şi te iubesc mereu/Tu eşti tu/Nu spune nu!”. Dar ce, am avut curaj s-o contrazic?! Mai întîi am fost destul de derutată, dar mi-am dat seama curînd că mi se întîmpla asta nu din cauza „versurilor”, ci doar din cauza somnului şi a modului brutal în care am fost nevoită să fac trecerea la trezire. Păi, sigur că-i spunea "tu eşti tu" şi "eu sînt eu", ca nu cumva să se creeze niscaiva confuzii, cum că el ar fi ea sau ea ar fi el sau, şi mai rău, el ar fi ei, ea ar fi noi şi tot aşa. Domnu’ Sorescu, nu vă sună cunoscut?
„Trăiau de mult timp împreună
Şi începusera să se cam repete:
El era ea
Şi ea era el,
Ea era ea şi el era tot ea
Ea era, nu era,
Ei el era ele
Sau cam aşa ceva”, am inchis citatul („l-am închis şi pe-ăsta, mama lui de porc!”)