Really strange sensation/delight

În loc de piesele care-mi rămîn în cap şi-suflet dintr-un concert, adică alea care sunt vîrfurile sau care doar mă ating pe mine într-un anume fel, de data asta a fost doar o învălmăşeală de stări pe care nu le pot separa şi care tocmai de aceea sunt mai pregnante. Nu ştiu ce persistă mai mult acum, la mai puţin de 24 de ore după concert, ore care par, însă, cu mult mai multe; bucuria pe care am simţit-o cînd a apărut pe scenă venind prin spatele tobelor, forţa, expresivitatea, atmosfera, umorul, eleganţa naturală, tinereţea, imaginea sau vocea aproape nealterată a lui Plant. Mi-a lipsit foarte tare "Darkness Darkness", de exemplu, dar aproape că nici nu mai contează, cîtă vreme a fost Babe I'm Gonna Leave You (ţi-aminteşti Martina cum am stat noi într-o noapte, acum mulţi ani, să scoatem versurile de pe o înregistrare, de ultimele sărbători petrecute cu Ştefan?), care nu este decît un cîntec perfect. Accentele orientale pun rockul şi pe Plant în valoare într-un mod atît de proaspăt, firesc şi surprinzător, în acelaşi timp. Exact ca un "known unknown". Finalul concertului părea mai degrabă începutul. Mă îndepărtasem un pic de scenă, iar de la distanţă imaginea lui Plant părea şi mai fermecătoare.

And he "came all the way from... somewhere"...

Standing on a hill in my mountain of dreams,

Telling myself its not as hard, hard, hard as it seems

(foto: kiko.fototarget.ro)