Silence is positivity

De dimineaţă erau în metrou trei doamne (35-40 de ani), blonde toate, ai fi putut crede că erau surori, însă cred că erau doar foarte bune prietene. Zîmbeau foarte mult, îşi povesteau ceva entuziasmate, rîdeau pe alocuri, probabil nu se văzuseră de ceva vreme în trio; în fine, era multă bucurie acolo. Erau colţul vesel al metroului dimineaţa cînd toţi sînt fie somnoroşi, fie bosumflaţi, fie obosiţi, fie deprimaţi, fie scîrbiţi, fie toate la un loc. Eu însămi simţeam că o să mă prăbuşesc şi n-o să mă ridice nimeni de jos. Fetele comunicau prin semne şi totuşi starea lor de bine (cel puţin aparentă) era zgomotoasă prin culoare. La Timpuri Noi, una dintre ele a coborît odată cu mine, după ce s-a îmbrăţişat strîns cu celelalte două. Cînd am pus piciorul pe peron am realizat că în tot timpul ăsta ascultasem în căşti Silence Is Easy (Starsailor).

Mergînd pe stradă spre birou, mă gîndeam la întîlnirea de aseară cu Martina (prietena mea cea mai bună), cum stăteam în cafeneaua de sub Lăptărie neştiind ce să-i spun despre mine din ultima vreme, dar ştiind că ea înţelege întotdeauna şi cum mă gîndeam că o să scriu despre asta, iar acum nu mai sînt în stare.

Şi ascultam Positivity (Suede) ca să-mi placă şi mie dimineaţa măcar un pic.