Mama pune flori, eu am scos deja crema de zahăr ars la cuptor, Totosh ne studiază toate mişcările cu o atenţie incredibilă, ceea ce-l face şi mai caraghios şi mai drăguţ, muzicile curg... de multă vreme nu am mai avut activităţi atît de banale, însă aşa de calde în casă. Dacă nu mi-ar fi teamă că pe undeva vom plăti chiar şi pentru ceea ce pare atît de puţin, aş zice că azi este o zi bună pentru noi, în orice caz mult mai bună decît atîtea altele. Încă mai este greu, mereu este greu, mai ales dimineaţa cînd mă adun cel mai greu... sau cînd o văd tristă şi ştiu foarte bine la ce şi cum se gîndeşte... deşi nu o spun (aproape) niciodată, mi-este foarte dor de el aşa cum era înainte de toate astea, pe vremea cînd făceam lucruri împreună, cînd nu-şi arunca familia la gunoi şi, mai ales, pe cînd îl recunoşteam. Ei, lasă, o să mă sune în curînd să-mi spună "La mulţi ani!" şi o să răsufle uşurat că şi-a făcut datoria de tată.